Modelele din imagine sunt cu titlu de prezentare.
Valorile privind consumul și emisiile de CO2 au fost determinate în baza
procedurilor de măsurare stabilite de lege. Începând cu 1 septembrie 2017, anumite
vehicule noi sunt omologate de tip folosind procedura de testare a vehiculelor
ușoare armonizată la nivel mondial (WLTP - World Harmonised Light Vehicle Test
Procedure), care este o procedură de testare nouă și mai realistă pentru măsurarea
consumului și a emisiilor de CO2. Începând cu 1 septembrie 2018, WLTP înlocuiește
progresiv noul ciclu de conducere european (NEDC – New European Driving Cycle).
Datorită condițiilor de testare mai realiste, consumul și emisiile de CO2 măsurate
în cadrul WLTP sunt în multe cazuri mai ridicate comparativ cu cele măsurate în
cadrul NEDC. Mai multe detalii despre procedura WLTP, valorile de consum și emisii,
precum și elementele care influențează aceste valori pot fi obținute accesând pagina
de internet www.vw-vehicule-comerciale.ro/wltp
Informațiile nu se referă la un anumit vehicul și nu constituie parte integrantă a
ofertei, ci sunt destinate exclusiv scopurilor comparative între diferitele tipuri
de vehicule. Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării
efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de
prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt
influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban,
consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de
climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu
țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic).
De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare
transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de
exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel
abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.
Mai multe detalii privind caracteristicile vehiculului, inclusiv valorile de consum
și emisii CO2 pot fi obținute la dealerii autorizați.
Anumite imagini prezintă vehicule care sunt echipate cu dotări opţionale,
disponibile contra cost și au rol exclusiv de prezentare a vehiculului. Toate
informaţiile cu privire la aspect, dotări sau date tehnice au exclusiv un caracter
informativ, corespund datelor disponibile la momentul publicării acestora și nu
constituie o ofertă care să genereze obligații de a contracta în sarcina Porsche
România sau a dealerilor autorizați. Ne rezervăm dreptul de modifica la orice moment
informațiile prezentate, inclusiv cu privire la versiunile de echipare, datele
tehnice, dotări și prețuri. În ciuda eforturilor noastre de a oferi informații cât
mai corecte, nu este exclus ca informațiile prezentate să conțină erori. Prețul
afișat este prețul de vânzare recomandat pentru acest produs și conține TVA. Acest
preț poate diferi de prețul efectiv de vânzare al produsului și se va achita în Lei
folosind cursul de schimb stabilit potrivit contractului. Pentru mai multe detalii,
vă rugăm să vă adresați agenților de vânzări. Valorile privind consumul și emisiile
de CO2 au fost determinate în baza procedurilor de măsurare stabilite de lege.
Începând cu 1 septembrie 2017, anumite vehicule noi sunt omologate de tip folosind
procedura de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial (WLTP - World
Harmonised Light Vehicle Test Procedure), care este o procedură de testare nouă și
mai realistă pentru măsurarea consumului și a emisiilor de CO2. Începând cu 1
septembrie 2018, WLTP înlocuiește progresiv noul ciclu de conducere european (NEDC –
New European Driving Cycle). Datorită condițiilor de testare mai realiste, consumul
și emisiile de CO2 măsurate în cadrul WLTP sunt în multe cazuri mai ridicate
comparativ cu cele măsurate în cadrul NEDC. Mai multe detalii despre procedura WLTP,
valorile de consum și emisii, precum și elementele care influențează aceste valori
pot fi obținute accesând pagina de internet https://www.seat.ro/despre-seat/wltp.
Informațiile nu se referă la un anumit vehicul și nu constituie parte integrantă a
ofertei, ci sunt destinate exclusiv scopurilor comparative între diferitele tipuri
de vehicule. Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării
efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de
prezentare sau în documentele cu privire la vehiculul în cauză. Aceste valori sunt
influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban,
consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de
climatizare), gradul de încărcare al vehiculului, precum și de alți factori ce nu
țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic).
De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare
transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de
exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel
abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul. Mai multe
detalii privind caracteristicile vehiculului, inclusiv valorile de consum și emisii
CO2 pot fi obținute la dealerii autorizați. Anumite imagini prezintă vehicule care
sunt echipate cu dotări opţionale, disponibile contra cost și au rol exclusiv de
prezentare a vehiculului. Toate informaţiile cu privire la aspect, dotări sau date
tehnice au exclusiv un caracter informativ, corespund datelor disponibile la
momentul publicării acestora și nu constituie o ofertă care să genereze obligații de
a contracta în sarcina Porsche România sau a dealerilor autorizați. Ne rezervăm
dreptul de modifica la orice moment informațiile prezentate, inclusiv cu privire la
versiunile de echipare, datele tehnice, dotări și prețuri. În ciuda eforturilor
noastre de a oferi informații cât mai corecte, nu este exclus ca informațiile
prezentate să conțină erori. Prețul afișat este prețul de vânzare recomandat pentru
acest produs și conține TVA. Acest preț poate diferi de prețul efectiv de vânzare al
produsului și se va achita în Lei folosind cursul de schimb stabilit potrivit
contractului. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vă adresați agenților de
vânzări.